Râmnicu Sărat reprezentat la Bruxelles la întâlnirea Ambasadorilor EUROPE GOES LOCAL!

0
396

Municipiul Râmnicu Sărat, prin Florin Ceparu – Administrator Public al Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, a luat parte la întâlnirea europeană a Ambasadorilor Cartei EUROPE GOES LOCAL, derulată în perioada 01-04 martie 2022, în localitatea Bruxelles. La eveniment au participat 33 de reprezentanți ai statelor Uniunii Europene, tema întâlnirii fiind prezentarea și dezvoltarea unor instrumente pentru creșterea nivelului de participare a tinerilor și a comunității în procesul de învățare, cu accent pe lucrul cu tinerii.

Conceptul de Youth Working, „Școala Comunității” sau „Școala ca o Arenă” sunt bune practici aduse în comunitatea râmniceană, care în perioada următoare vor fi dezvoltate în cadrul unor proiecte care vor implica rețeaua educațională locală în colaborare cu administrația locală.

Un alt obiectiv atins al conferinței a fost realizarea de parteneriate externe care să stea la baza unor viitoare proiecte. Printre municipalitățile cu care deja au fost stabilite premisele unor colaborări pe zona de învățare și împărtășire a bunelor practici prin proiecte comune, amintim: Grosuplje – Slovenia (localitate aflată de la 20 km de Ljubljana), Goteborg – Suedia, Salonic – Grecia, Gaia – Portugalia, precum și organizații din: Italia, Austria sau Republica Moldova.

Deschiderea Municipiului Râmnicu Sărat față de comunitatea europeană continuă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here