Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat a desfășurat în perioada 2016 – 2019 o activitate continuă de susținere și aprobare a principalelor obiective de investiții ale comunității. Pornind de la aprobarea indicatorilor tehnico – economici, continuând cu aprobarea cotelor de cofinanțare, sau a caracteristicilor generale ale obiectivelor prinse în planurile anuale de investiții, toate au condus astăzi la îndeplinirea condițiilor de legalitate și eligibilitate pentru ca temele de proiect realizate în această perioadă să fie transpuse în proiecte ajunse în etapa de implementare.
Ca urmare, pentru buna înțelegere a demersurilor administrative ale U.A.T. Municipiul Râmnicu Sărat, am realizat o situație conținând aprobarea indicatorilor de proiect ai principalelor investiții ale orașului, precum și de reflectare a aprobării diferitelor etape și documentații, de la momentul inițierii lor și până în prezent, atașându-vă totodată link-uri care vă vor trimite către prezentele hotărâri ale Consiliului Local.
Situația, care prezintă o parte a hotărârilor care au validat proiectele comunității (numărul acestora fiind mult mai mare, raportate la fiecare pas procedural necesar), poate fi consultată la următorul link: