Râmnicu Sărat, investiții de peste 33 de milioane de euro începând din 2019!

0
654

Aici sunt cele mai importante proiecte ale Râmnicului și stadiul lor la nivelul lunii IUNIE 2019. În majoritatea lor, proiecte a căror finanțare vine din fonduri europene, proiecte aprobate, aflate în precontractare, parteneriate cu obiect de activitate – derularea unor investiții locale sau proiecte aflate în ultimele etape, anterioare precontractării.

Dezvoltarea cartierelor mărginașe, așa cum veți putea vizualiza și citi în paginile prezentării s-a realizat însă prin PROIECTE INTEGRATE, care au ținut cont de satisfacerea mai multor nevoi, pentru fiecare din cartierele pentru care sunt accesate fondurile astfel.

Fiecare proiect se desfășoară pe baza unui MECANISM, stabilit de finanțator, la care municipalitatea a aplicat prin planuri de măsuri particularizate nevoilor și oportunităților din zona de acțiune. Unele dintre acestea au fost stabilite de comun acord cu cetățenii,

Este cazul Planului de Măsuri cuprins în Strategia de Dezvoltare Locală aferentă Zonelor Urbane Marginalizate, a GAL SUS RÂMNICUL, la realizarea căruia au luat parte mai bine de 1000 de cetățeni, care au fost chestionați cu privire la problemele existente în cartierele lor, care au propus măsuri și împreună cu care a fost realizat designul activităților ulterior cuprinse în Plan.

Un alt exemplu este proiectul de MOBILITATE URBANĂ, depus în cadrul axei 3.2. – POR, care cuprinde: o rețea de peste 20 de străzi asfaltate, 8 mijloace de transport public dotate cu sistem de e-ticketing, 18 rastele pentru biciclete, 180 de biciclete – park & ride, 12 stații de călători moderne, 1 depou dotat cu zonă de parcare, service, spălătorie, birouri, ș.a. Toate acestea vor fi conectate cu actualizarea Regulamentului Local de Transport Urban în Comun, care va înființa noi trasee în cartierele mărginașe supuse investițiilor, ceea ce va însemna practic faptul că noile autobuze achiziționate vor ajunge acolo unde până în prezent nu a fost posibil, din cauza condițiilor de infrastructură. Proiectul bifează astfel mai multe puncte: ASFALT, MIJLOACE DE TRANSPORT NOI, REȚELE NOI TUC, MIJLOACE DE TRANSPORT ALTERNATIV, CONDIȚII PENTRU PASAGERI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here