RÂMNICU SĂRAT A OBȚINUT PREMIUL SPECIAL PENTRU TINERET ÎN 2019, LA CEA MAI IMPORTANTĂ GALĂ A PARTICIPĂRII PUBLICE DIN ROMÂNIA!
Râmnicu Sărat este de miercuri pe HARTA PARTICIPĂRII PUBLICE DIN ROMÂNIA, ca urmare a nominalizării Agenției Naționale Pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, conceptul de participare publică: #SUSRÂMNICUL – UN ORAȘ UNIT PRIN TINERI, derulat la nivel local începând cu septembrie 2017, primind PREMIUL SPECIAL PENTRU TINERET în cadrul GALEI PARTICIPĂRII PUBLICE, organizată la București de către Asociația CeRe în colaborare cu ANPCDEFP, în data de 17 aprilie 2019.
REPREZENTANȚII ADMINISTRAȚIEI ȘI TINERII DIN COMUNITATE, PREZENȚI LA GALĂ!
Municipiul Râmnicu Sărat a fost prezent la festivitate printr-o echipă numeroasă, în frunte cu Primarul Municipiului, dl. Sorin Cîrjan, Secretarul Municipiului, dna. Vagyas Davidoiu Manuela, Directorul Economic al Primăriei, dl. Forțu Macovei, Administratorul Public, dl. Florin Ceparu și Președintele FORTES, dl. Volodea Mateevici, împreună cu o parte a tinerilor care au luat parte la cele 14 consultări: Mara Enescu, Georgian Iordache, Alexandra Catrina, Savian Chiorpec, Anca Ion, Alexandru Fasole și Andreea Grigore.
300 DE PARTICIPANȚI ÎN 900 DE PARTICIPĂRI ÎN CELE 14 CONSULTĂRI!
Proiectul #SUSRâmnicul, ce a constat în 715 participări ale tinerilor și 175 de participări ale unor decidenți și responsabili cu activitatea de tineret, precum și experți de la nivel național și județean, depășește astfel tiparele modului de colaborare între societatea civilă și administrațiile locale, enunțând interesul și sprijinul pe care municipalitatea îl oferă sectorului de tineret. În cadrul festivității, atât primarul municipiului, cât și tinerii râmniceni, rând pe rând, au avut ocazia de a-și transmite mesajele celor prezenți, Râmnicul alături de Cluj Napoca fiind singurele exemple de comunități de cooperare administrativ – participativă premiate în cadrul galei.
Gala, aflată la cea de-a 10-a ediție, a premiat 10 exemple de participare publică în perioada 2018 – 2019 la nivel național, pe diferite secțiuni.
RÂMNICU SĂRAT, AL DOILEA ORAȘ DIN ROMÂNIA CU O STRATEGIE PENTRU TINERET!
Râmnicu Sărat a devenit astfel al doilea oraș din România, după Timișoara, care realizează o astfel de proiectare a activității de tineret, împreună cu, și pentru comunitatea locală, fapt ce afirmă dorința comună de a investi și a dezvolta sectorul de tineret râmnicean, în strânsă cooperare cu toți factorii care pot conduce la atingerea acestui deziderat.
Cu acestă ocazie, municipalitatea îi felicită pe cei implicați și le mulțumește totodată tuturor celor care, în calitate de participant sau susținător, au pus umărul la atingerea rezultatelor proiectelor, precum și Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat care a Aprobat Strategia de Tineret a Municipiului în ședința ordinară a lunii ianuarie 2019.
#SUSRâmnicul